Plan de lectie 5 Organizații: definiții, tipuri.Instituții sociale și tipurile lor

Proiect didactic

 

Data: 20.12.2010

Student: Croitoru Simona-Gabriela

Şcoala: Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova

Aria curriculară: Om şi societate

Disciplina: Sociologie, clasa a-XI-a I, profil uman, bilingva lb. spaniolă

Conţinutul învăţării: Organizații: definiții, tipuri. Instituții sociale și tipurile lor

Tipul activităţii: lecţie de  însuşire de noi cunoştinţe şi deprinderi, de fixare, consolidare a cunoştinţelor şi evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor

 

Competenţe generale: înţelegerea dimensiunilor şi semnificaţiilor organizațiilor și instituțiilor sociale; Însușirea cunoștințelor despre organizații și instituțiile sociale.

 

Competenţe specifice:

1. Susţinerea cu argumente a principalelor trăsături  ce caracterizează organizațiile și instituțiile sociale în societate;
2. Utilizarea corectă a conceptelor şi a informaţiei factuale, capacitatea de a opera cu acestea;
3. Identificarea legăturilor între organizațiile sociale și viața individului şi a corelaţiei acestora cu diferitele domenii de activitate socială;
4. Analizarea elementelor/aspectelor esenţiale prin care se evidenţiază legăturile dintre tipurile de  organizații și viața indivizilor;
5. Modalitatea în care sociologia cataloghează drept instituție socială, orice tip de practică instituită oriunde în societate.

 

Competenţe derivate ( operaţionale): la sfârşitul lecţiei toţi elevii

• vor fi capabili să identifice principalele elemente ce caracterizează şi definesc termenii de organizația socială și instituție socială;
• vor fi în măsură să definească şi să clasifice corect termenii de organizație socială și instituție socială;
• vor fi capabili să recunoască o organizație socială și o instituție socială;
• vor fi în măsură să diferenţieze tipurile existente de organizații și instituții sociale;
• vor fi capabili să identifice corect un anumit tip de organizație sau instituție socială;
• vor fi capabili să recunoască o sumă de caracteristici ale familiei și religiei ca instituții sociale și să recunoască dintre tipologia și caracteristicile familiei ca instituție socială.

 

Strategia didactică:

Resursele procedurale: expunerea, analiza, dezbaterea, conversaţia, exemplificarea.

Resurse materiale: manual, test de autoevaluare.

Forme de organizare a clasei: individuală

Evaluare: scrisă

Locul de desfăşurare: sala de clasă

Durata: 50 min

Bibliografie: Sociologie, Cătălin Zamfir, Septimiu Chelcea, manual pentru clasa a XI-a, Ed. Economică Preuniversitaria,  Sociologie, Doina-Olga Ştefănescu, Alfred Bulai, manual pentru clasa a XI-a, Ed. HUMANITAS EDUCATIONAL

 

Momentele lecţiei	Conţinutul esenţial		Activitatea profesorului	Activitatea elevilor
1. Moment organizatoric – 2 min			Notează absenţele Observaţii	Se pregătesc pentru lecţie
2. Sensibilizarea pentru activitate – 3 min			Comunică elevilor subiectul lecţiei, scriindu-1 pe tablă şi enunţă competenţele specifice pe care aceştia trebuie să le dobândească până la finalul lecţiei. Stârneşte curiozitatea şi interesul elevilor în legătură cu tema ce urmează a fi abordată.	Notează în caiet titlul lecţiei
3.Reactualizarea unor noţiuni ancoră-5 min	Noţiuni referitoare la stratificarea socială și clasele în societatea contemporană: caracteristici ale stratificării sociale  şi claselor din societatea contemporană, definire, clasificare şi oferire de exemple, teorii cu privire la stratificarea socială. Relaţiile între clasele sociale existente şi probleme ce pot deriva din acestea – conflictul social- , evidențiate prin exemple.		Profesorul solicită elevilor să răspundă la întrebările  privind subiectele abordate până în acel moment – stratificarea socială și clasele în societatea contemporană, – definire, caracteristici, tipuri şi exemple -, pentru a ilustra diversitatea problemelor abordate în lecţia trecută şi relaţia dintre educație, ocupație, venit, avere și tipologia claselor sociale în societățile contemporane.	Dau răspunsuri la întrebările ce le sunt adresate, îşi reactualizează cunoştinţele învăţate anterior. Fac conexiuni cu conţinuturi care au fost prelucrate în capitolele precedente. Răspund unui test de autoevaluare scrisă a cunoştinţelor aferente lecției trecute, în termenul limită de timp acordat de către profesor.
4. Predarea noilor cunoştinţe- 30 min.		Termenul de ,,organizație” vine din limba greacă veche și înseamnă ,,unealtă”. Organizațiile sociale – sunt grupuri mari de oameni între care există relații formale (predefinite, există dinaintea intrării lor în organizație), la nivelul cărora există scopuri clar definite, norme și reguli care le reglementează activitatea. În istorie au existat organizații și în civilizațiile chineză, greacă sau indiană, dar numai societățile industrializate moderne sunt caracterizate de o expansiune a organizațiilor super-specializate în toate domeniile de activitate. Importanța organizațiilor și caracterizarea societății drept una organizațională rezultă și din faptul că viața indivizilor este în mod fundamental afectată de organizații; de la cea mai mică vârstă suntem implicați în organizații. Practic, toate domeniile de activitate socială sunt caracterizate de un proces de raționalizare prin care mijloacele cele mai adecvate sunt puse în slujba realizării scopurilor. Clasificarea organizațiilor După criteriul mărimii: micro-organizații, care dispun de maximum 9 angajați; organizații mici, având 10-49 salariați; organizații mijlocii, cu 50-249 angajați, organizații de mari dimensiuni, numărând peste 250 de angajați. După criteriul obiectului de activitate există organizații care funcționează în agricultură, în industria extractivă, prelucrătoare, construcții, comerț, hoteluri și restaurante, poștă și telecomunicații, organizații care desfășoară activități financiare, bancare și de asigurări, organizații care se ocupă de administrație publică, învățământ sau sănătate și asistență socială. După criteriul formei de proprietate, organizațiile pot fi: organizații publice, când acestea aparțin statului sau autorităților locale fiind înfințate prin decizii parlamentare, guvernamentale sau ale consiliilor locale cărora li se și subordonează. Exemple: primăriile, agențiile guvernamentale, Oficiul pentru Protecția Cosnumatorilor, ministerele, școlile, spitalele. Organizații private – rezultatul liberei inițiative a indivizilor și astfel sunt autonome în condițiile respectării legii. -organizații private pentru profit -organizații private nonprofit Instituții sociale și tipurile lor În limbajul obișnuit, instituția este o organizație delimitată întotdeauna spațial și temporal. Adeseori utilizăm termenul ca sinonim pentru oricare dintre organizațiile publice (primării, ministere, oficii guvernamentale, organizații internaționale). În sociologie, prin instituție se înțelege ceva mai mult. Familia este, spre exemplu o instituție, ca și biserica sau statul. Orice tip de practică instituită, oriunde în societate, în anumite condiții, poate reprezenta o instituție socială. Există câteva mari tipuri de instituții care, datorită importanței lor, sunt considerate instituții sociale fundamentale. Alături de familie, mai putem include în această categorie religia și statul. În raport cu tipul de funcție socială pe care o îndeplinesc, instituțiile pot fi: Instituții politice – se referă la conducerea comunităților și a societăților Instituții juridice – privesc administrarea controlului social și asigurarea ordinii Instituții economice – se ocupă cu producerea de bunuri și servicii Instituții culturale – se îndeletnicesc cu producerea și difuzarea culturii Instituții religioase – administrează practicile și ideologiile religioase Instituții ale vieții private- asigură desfășurarea vieții private a indivizilor.	Stabileşte planul de idei al expunerii: organizații sociale, instituții sociale și tipurile lor, existente în societatea contemporană. Prezintă elevilor situaţii în care viața indivizilor este afectată în mod fundamental de organizații, cum de la cea mai fragedă vârstă suntem implicați în organizații și instituții sociale. Prezintă modalitatea de clasificare a organizațiilor după diferite criterii și oferă exemple. Defineşte organizația socială și instituția socială şi oferă exemple ale apariţiei acestora. Prezintă şi defineşte principalele tipuri de instituții și organizații sociale și oferă exemple din fiecare dintre acestea. Intervine cu explicaţii suplimentare acolo unde elevii au dificultăţi de înţelegere a noilor conţinuturi. Îi ajută pe elevi să analizeze situaţii din viaţa de zi cu zi cu privire la instituțiile și organizațiile sociale existente şi să mediteze asupra celor descoperite. Coordonează discuţiile care se iniţiază. Răspunde la eventualele întrebări ce i se adresează de către elevi, vizavi de subiectul lecţiei descris. Face scurte aprecieri asupra atitudinilor pe care elevii le au faţă de punctele de vedere susţinute de colegii lor. Solicită elevilor exemple, făcând apel la experienţa lor zilnică socială şi de familie.	Elevul urmăreşte cu atenţie, ascultă explicaţiile şi îşi notează în caiet definiţiile şi clasificările termenilor.   Oferă eventuale exemple pe care profesorul le solicită.   Oferă exemple din viaţa socială proprie, cu argumente.   Realizează un efort de reflecţie personală asupra ideilor exprimate în lecţia prezentată.   Solicită lămuriri suplimentare. Îşi exprimă opinia personală cu privire la tipologia organizațiilor și instituțiilor sociale. Operează comparaţii între diferitele tipuri de organizații și instituții sociale existente.
5. Fixarea noilor cunoştinte-7 min.			Lucru pe trei rânduri constând în oferirea de exemple de instituții și organizații din care elevii fac parte sau urmează a face parte în viitorul apropiat, argumentând răspunsurile oferite.	Oferă răspunsurile cerute în timpul limită acordat de către profesor şi îşi fixează conţinuturile predate.
6. Încheierea lecţiei şi tema pentru acasă-3 min.			Evidenţiază gradul de participare al clasei la lecţie, remarcând elevii cu contribuţii deosebite şi solicită elevilor să noteze elemente prin care recunosc organizațiile și instituțiile din care fac parte ca indivizi. Salută elevii la ieşirea din clasă.	Îşi notează tema pentru acasă. Salută profesorul la ieşirea din clasă.

 

 

Plan de lectie 4 – Grupuri sociale

Proiect didactic

Data: 29.11.2010

Student: Croitoru Simona-Gabriela

Şcoala: Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova

Aria curriculară: Om şi societate

Disciplina: Sociologie, clasa a-XI-a I, profil uman, bilingva lb. spaniolă

Conţinutul învăţării: Grupurile sociale. Definire și tipologie

Tipul activităţii: lecţie de  însuşire de noi cunoştinţe şi deprinderi, de fixare, consolidare şi evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor

Competenţe generale: dobândirea de cunoștințe noi referitoare la grupurile sociale; înţelegerea dimensiunilor şi semnificaţiilor grupului social;  cunoașterea caracteristicilor grupurilor sociale în funcție de diferite criterii.

Competenţe specifice:

1. Susţinerea cu argumente a principalelor trăsături  ce caracterizează grupurile sociale;
2. Utilizarea corectă a conceptelor ce definesc ,,grupuri de oameni” şi a informaţiei factuale, capacitatea de a opera cu acestea;
3. Înțelegerea termenului de ,,grup social” și utilzarea lui corectă în situații concrete și recunoașterea lui în situațiile de zi cu zi.

Competenţe derivate ( operaţionale): la sfârşitul lecţiei toţi elevii vor fi capabili:

1. Să definească noțiunea de grup social;
2. Să cunoască/recunoască tipologia grupurilor sociale și principalele caracteristici ale acestora, precum și principalele grupuri în care individul trăiește pe întreg parcursul vieții;
3. Să înțeleagă și să definească concepte care definesc ,,grupuri de oameni” precum: mulțime, echipă, categorie socială.
4. Să-și exprime liber părerea despre grupurile sociale din care fac parte.

Strategia didactică:

Resursele procedurale: expunerea, analiza, dezbaterea, conversaţia, exemplificarea, explicația.

Resurse materiale: manual, test de autoevaluare.

Forme de organizare a clasei: individuală şi pe echipe

Evaluare: scrisă

Locul de desfăşurare: sala de clasă

Durata: 50 min

Bibliografie: Sociologie, Cătălin Zamfir, Septimiu Chelcea, manual pentru clasa a XI-a, Ed. Economică Preuniversitaria,  Sociologie, Doina-Olga Ştefănescu, Alfred Bulai, manual pentru clasa a XI-a, Ed. HUMANITAS EDUCATIONAL

Momentele lecţiei	Conţinutul esenţial		Activitatea profesorului	Activitatea elevilor
1. Moment organizatoric – 2 min			Notează absenţele Observaţii	Se pregătesc pentru lecţie
2. Sensibilizarea pentru activitate – 3 min			Comunică elevilor subiectul lecţiei, scriindu-1 pe tablă şi enunţă competenţele specifice pe care aceştia trebuie să le dobândească până la finalul lecţiei.  Stârneşte curiozitatea şi interesul elevilor în legătură cu tema ce urmează a fi abordată.	Notează în caiet titlul lecţiei
3.Reactualizarea unor noţiuni ancoră-5 min	Noţiuni referitoare la, relațiile sociale și interpersonale, la modele și stiluri de relații interpersonale, – modelul mecanicist și organic: caracteristici, definire, clasificare  şi oferire de exemple. Relațiile sociale și relațiile interpersonale, tipuri de relații interpersonale și diferitele grade de angajare într-o relație interpersonală. Situaţii prin intermediul cărora se evidențiază importanța relațiilor interpersonale pentru viața individului, reprezentând un mediu favorabil afirmării și dezvoltării individului. Modul în care dezvoltarea socială a dus la o adevărată explozie a experiențelor umane și la diversificarea rolurilor sociale pe care indivizii le au de îndeplinit, făcând din relațiile interpersonale niște relații formale, sărăcite de conținut afectiv.  Modelul mecanicist și cel organic, factori care influenţează cele două tipuri de relaţii sociale. Exemple prin care se ilustrează modelul mecanicist, dar şi reacţii coercitive care au fost dezvoltate în mod simultan. Caracteristicile modelulul mecanicist  din perspectiva relaţiilor sociale puternic diferenţiate şi standardizate. Factorii  de eficienţă ce determină un comportament orientat spre un scop în cadrul unor interacţiuni funcţionale, sever controlate. Factorii de timp care limitează cu stricteţe timpul desfăşurării relaţiilor interpersonale. Avantajele  şi dezavantajele celor două tipuri de modele. Limitarea strictă a relaţiilor dintre persoane la modelul mecanicst are în timp efecte distructive asupra autenticităţii persoanei umane, a echilibrului psiho-emoţional. Modelul mecanicist accentuează depersonalizarea şi separearea strictă a rolurilor. Omul poate fi eficient în fiecare dintre rolurile pe care le îndeplineşte cu condiţia de a se comporta strict după cerinţele rolului său, fără niciun fel de amestec al veţii sale personale.		Profesorul solicită elevilor să răspundă la întrebările  privind subiectele abordate până în acel moment – relațiile sociale și relațiile interpersonale,  modele și stiluri de relații interpersonale, modelul mecanicist și organic – definire, caracteristici, tipuri şi exemple -, pentru a ilustra diversitatea problemelor abordate în lecţia trecută şi relaţia dintre oameni, dintre cele două modele și viața personală a individului – pierderea autenticității acestuia, alături de distrugerea echilibrului psiho-emoțional.	Dau răspunsuri la întrebările ce le sunt adresate, îşi reactualizează cunoştinţele învăţate anterior.  Fac conexiuni cu conţinuturi care au fost prelucrate în capitolele precedente. Răspund unui test de autoevaluare scrisă a cunoştinţelor aferente lecşiei trecute, în termenul limită de timp acordat de către profesor.
4. Predarea noilor cunoştinţe- 30 min.		Fiecare om aparține, în același timp, unui număr foarte mare de grupuri: familia, prietenii cu care ieșim în oraș, colegii de clasă, vecinii de la bloc și altele. Ne formăm și trăim în și prin grupuri.  Chiar dacă, aparent, noțiunea de ,,grup” este simplă și ușor de înțeles, la nivelul limbajului comun, folosim o serie de cuvinte care, într-o anumită măsură, desemnează lucruri asemănătoare: grup, echipă, mulțime, adunare, gloată, clică, gașcă. În sociologie, există o serie de concepte diferite care definesc ,,grupuri de oameni” aparte: MULȚIMEA – grupare umană în care oamenii nu se cunosc între ei, se întâlnesc întâmplător și stau împreună pentru perioade scurte de timp. De ex, tinerii adunați la un concert. ECHIPA – membrii au roluri bine definite și exersate pentru atingerea unui scop comun conștientizat și asumat de toți membrii. De ex, echipa de fotbal, sau colegii de clasă, care într-o anumită situație pot forma o echipă. CATEGORIA SOCIALĂ – mai mulți oameni care au caracteristici similare la nivelul unei populații. De ex, profesorii dintr-un județ formează o categorie socială. DEFINIȚIE: GRUPUL SOCIAL = orice agregare umană de două sau mai multe persoane, având drept caracteristici: Sentimentul de apartenență la grup – membrii grupului conștientizează faptul că formează un grup și sunt percepuți ca atare de către ceilalți membri ai societății (ceilalți se raportează la ei ca la un grup) Între membrii grupului există interacțiuni – dacă între membrii unei colectivități umane nu există niciun fel de relații, atunci nu avem de-a face cu un grup, ci, cel mult, cu un grup potențial sau cu o categorie socială. Existența unor caracteristici comune – valori, credințe ,aspirații, obișnuințe, interese comune. Existența unor interese comune și a unui scop comun TIPOLOGIA GRUPURILOR SOCIALE: Grupurile din care facem parte, după cum am văzut, pot fi extrem de diferite. Unele sunt mari, altele sunt mici. Unele implică relații și interacțiuni intense, altele mai puțin intense. Câteva din cele mai importante tipuri de grupuri sociale: 1Grupuri primare și grupuri secundare Grupurile primare – sunt grupuri mici, în care membrii comunică direct și au relații de tipul ,,față în față”. Au o puternică încărcătură afectivă și o mare putere de influențare a individului. De ex, familia sau grupul de prieteni. Grupurile secundare – sunt grupurile care nu se bazează pe interacțiuni afective; sunt, adesea, grupuri de interese sau profesionale, care au scopuri precise și în care interacțiunile sunt mijlocite de instrumente. Implicarea emoțională în aceste grupuri este redusă. De ex, echipajul unei nave maritime, echipe de cercetare științifică, detașamente militare, clase de elevi sau grupe de studenți, biserica, un grup de muncă extins. 2Grupuri formale și grupuri informale Grupurile formale – grupuri care au o formă prestabilită, creată în mod normal de o structură organizațională.  Relațiile și interacțiunile se realizează după anumite reguli scrise, în interiorul grupului existând o ierarhie oficială. De ex, toți profesorii dintr-un liceu formează un grup formal. Grupurile informale – sunt grupuri ,,naturale”, care apar în decursul interacțiunilor dintre anumiți subiecți. Aceste grupuri, de cele mai multe ori, nu au scopuri, reguli sau structuri interne clar precizate. Apartenența la un astfel de grup are la bază simpatia și atracția dintre membri. 3Grupuri de apartenență și de referință Grupurile de apartenență – sunt grupurile din care facem parte la un moment dat. Grupurile de referință – sunt acelea din care nu facem parte, deși luăm ca reper valorile, normele sau simbolurile lor. Sunt grupuri pe care le apreciem și la care aspirăm să ajungem. Sunt grupuri ale căror specificități (valori, atitudini, comportamente) avem tendința a le imita. 4Grupuri interne și grupuri externe (in-group și out-group) Această distincție scoate în evidență tendința unor grupuri de a se delimita clar de ceilalți indivizi care nu sunt membri ai grupului. Membrii in-group-ului au un puternic sentiment de loialitate și adesea manifestă ostilitate față de membrii out-group-urilor. Astfel, unele grupuri pot fi închise (exclusiviste sau ermetice) membrii lor neputând face parte din alte grupuri complementare. De ex, clasele de elevi: dacă faci parte din grupul elevilor din clasa a XI-a I nu poți face parte și din grupul elevilor din clasa a XI-a J. Membrii tind să se definească prin diferențierea de ceilalți și în opoziție cu ei, să se perceapă ca fiind speciali comparativ cu cei din afara grupului. Astfel de grupuri pot ajunge foarte ușor să intre în competiție între ele și chiar să dezvolte comportamente agresive, cum este de ex, cazul suporterilor de echipe sportive. De ex, astfel de interacțiuni se pot dezvolta între diferite licee, între elevii diferitelor clase din același liceu, între grupuri de elevi din aceeași clasă, de ex rockeri vs hip hoperi sau maneliști.  De ex, gruparea în funcție de etnie, religie, naționalitate, vârstă, sex, profesie, regiune geografică. Apartenența la un astfel de grup determină individul să împartă lumea în  ,,noi” și ,,ei”, și implicit, să dezvolte atitudini și comportamente de superioritate, denigrare sau chiar superioritate față de ceilalți.	Stabileşte planul de idei al expunerii:  grupurile sociale și tipologia acestora, definiție, caracteristici, clasificare, și exemple.  Prezintă elevilor situaţii din care, îți pot da seama de apartenența unei persoane sau a  alteia, la un grup, în cadrul unei structuri sociale. Prezintă o serie de concepte diferite care definesc ,,grupuri de oameni”, și oferă exemple. Defineşte grupul social şi oferă exemple ale apariţiei acestuia. Prezintă şi defineşte principalele tipuri de grupuri sociale, şi oferă exemple din fiecare dintre acestea. Intervine cu explicaţii suplimentare acolo unde elevii au dificultăţi de înţelegere a noilor conţinuturi. Îi ajută pe elevi să analizeze situaţii din viaţa de zi cu zi cu privire la grupurile sociale şi să mediteze asupra celor descoperite. Coordonează discuţiile care se iniţiază. Răspunde la eventualele întrebări ce i se adresează de către elevi, vizavi de subiectul lecţiei descris. Face scurte aprecieri asupra atitudinilor pe care elevii le au faţă de punctele de vedere susţinute de colegii lor. Solicită elevilor exemple, făcând apel la experienţa lor zilnică socială şi de familie.	Elevul urmăreşte cu atenţie, ascultă explicaţiile şi îşi notează în caiet definiţiile şi clasificările termenilor. Oferă eventuale exemple pe care profesorul le solicită. Oferă exemple din viaţa socială proprie, cu argumente. Realizează un efort de reflecţie personală asupra ideilor exprimate în lecţia prezentată. Solicită lămuriri suplimentare. Îşi exprimă opinia personală cu privire la tipologia rolurilor şi statusurilor. Operează comparaţii între status şi rol.
5. Fixarea noilor cunoştinte-7 min.			Lucru în perechi, constând în completarea unui tabel și stabilirea pentru fiecare exemplu din tabel a tipului de grup din care respectivele exemple fac parte.	Completează fișa de lucru, și oferă răspunsurile cerute în timpul limită acordat de către profesor şi îşi fixează conţinuturile predate.
6. Încheierea lecţiei şi tema pentru acasă-3 min.			Evidenţiază gradul de participare al clasei la lecţie, remarcând elevii cu contribuţii deosebite şi solicită elevilor să noteze exemple de grupuri sociale și elementele prin care recunosc respectivele grupuri.  Salută elevii la ieşirea din clasă.	Îşi notează tema pentru acasă.  Salută profesorul la ieşirea din clasă.

Plan de lectie 3 Metode si tehnici de cercetare

Proiect didactic

Data: 25.10.2010

Student: Croitoru Simona-Gabriela

Şcoala: Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova

Aria curriculară: Om şi societate

Disciplina: Sociologie, clasa a-XI-a I, profil uman, bilingva lb. spaniolă

Conţinutul învăţării: Metode și tehnici de cercetare. Observația, experimentul și analiza documentelor sociale

Tipul activităţii: lecţie de  însuşire de noi cunoştinţe şi deprinderi, de fixare, consolidare a cunoştinţelor şi evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor

Competenţe generale: înţelegerea dimensiunilor şi semnificaţiilor metodelor și tehnicilor de cercetare folosite în sociologie.

Competenţe specifice:

1. Susţinerea cu argumente a principalelor trăsături  ce caracterizează observația, experimentul și analiza documentelor sociale, ca metode de cercetare sociologică;
2. Utilizarea corectă a conceptelor şi a informaţiei factuale, capacitatea de a opera cu acestea;
3. Identificarea legăturilor între tipurile de metode și tehnici de cercetare existente și mediul cercetat şi a corelaţiei acestora cu diferitele etape ale cercetării sociologice;
4. Analizarea elementelor/aspectelor esenţiale prin care se evidenţiază observația, experimentul și analiza documentelor sociale și modalitățile de aplicare ale acestora.

Competenţe derivate ( operaţionale): la sfârşitul lecţiei toţi elevii:

• vor fi capabili să identifice principalele elemente ce caracterizează şi definesc termenii de observație sociologică, experiment și analiză a documentelor sociale.
• vor fi în măsură să definească şi să clasifice corect termenii de observație sociologică, experiment și analiză a documentelor sociale.
• vor fi capabili să recunoască o observație sociologică, un experiment sau o analiză a documentelor sociale, din exemple.
• Vor fi capabili să aplice observație sociologică, un experiment sau o analiză a documentelor sociale.
• vor fi în măsură să diferenţieze tipurile existente de observații sociologice și documente sociale.
• vor fi capabili să definească şi să identifice o observație sociologică, experiment sau analiză de documente sociale.
• Vor fi capabili să recunoască o observație sociologică după regulile acesteia.

Strategia didactică:

Resursele procedurale: expunerea, analiza, dezbaterea, conversaţia, exemplificarea.

Resurse materiale: manual, test de autoevaluare.

Forme de organizare a clasei: individuală şi pe echipe

Evaluare: scrisă

Locul de desfăşurare: sala de clasă

Durata: 50 min

Bibliografie: Sociologie, Cătălin Zamfir, Septimiu Chelcea, manual pentru clasa a XI-a, Ed. Economică Preuniversitaria,  Sociologie, Doina-Olga Ştefănescu, Alfred Bulai, manual pentru clasa a XI-a, Ed. HUMANITAS EDUCATIONAL

Momentele lecţiei	Conţinutul esenţial		Activitatea profesorului	Activitatea elevilor
1. Moment organizatoric – 2 min			Notează absenţele Observaţii	Se pregătesc pentru lecţie
2. Sensibilizarea pentru activitate – 3 min			Comunică elevilor subiectul lecţiei, scriindu-1 pe tablă şi enunţă competenţele specifice pe care aceştia trebuie să le dobândească până la finalul lecţiei. Stârneşte curiozitatea şi interesul elevilor în legătură cu tema ce urmează a fi abordată.	Notează în caiet titlul lecţiei
3.Reactualizarea unor noţiuni ancoră-5 min	Definirea anchetei sociologice și a sondajului de opinie, principalele caracteristici ale acestora. Tipul de probleme studiate cu ajutorul anchetei sociologice: fenomene subiective (credințe, aspirații, opinii, atitudini, interese, stări de spirit) și fenomene obiective (sărăcia, condițiile de locuit, dotarea gospodăriilor, ocuparea forței de muncă, privatizarea etc. ) Definirea eșantionării Recunoașterea principalelor modalități de eșantionare: aleatorie și pe cote definirea, caracteristicile acestora și oferirea de exemple caracteristice pentru fiecare tip de eșantionare. Identificarea tehnicilor specifice construirii unui eșantion. Recunoașterea tipurilor de tehnici interogative folosite în ancheta sociologică și în sondajul de opinie: chestionarul și interviul. Definirea interviului de cercetare sociologică, principalele caracteristici ale acestuia. Identificarea regulilor metodologice după care se realizează interviul. Principalele tipuri de interviu existente: Interviu individual și Interviu de grup, interviu structurat și interviu nestructurat, interviu clinic, interviu direct și interviu telefonic. Definirea acestora, caracteristici și exemple de situații în care acestea pot fi folosite. Definirea chestionarului de cercetare sociologică, principalele caracteristici ale unui chestionar. Înțelegerea principalelor modalități de formulare a întrebărilor în construcția unui chestionar; modalități de structurare logică dar și de ordonare psihologică a întrebărilor în cadrul chestionarului și oferirea de exemple.		Profesorul solicită elevilor să răspundă la întrebările  privind subiectele abordate până în acel moment –ancheta sociologică, sondajul de opinie publică, eșantionarea, interviul și chestionarul de cercetare sociologică – definire, caracteristici, tipuri şi exemple -, pentru a ilustra diversitatea problemelor abordate în lecţia trecută.	Dau răspunsuri la întrebările ce le sunt adresate, îşi reactualizează cunoştinţele învăţate anterior. Fac conexiuni cu conţinuturi care au fost prelucrate în capitolele precedente. Răspund unui test de autoevaluare scrisă a cunoştinţelor aferente lecției trecute, în termenul limită de timp acordat de către profesor.
4. Predarea noilor cunoştinţe- 30 min.		Diversitatea metodologiilor de cercetare se explică în mare măsură prin inventivitatea sociologilor în efortul lor de a adopta ceea ce cred a fi cea mai adecvată modalitate de cercetare a unui anumit domeniu al vieții sociale. Ce se înțelege prin ,,metode” și ,,tehnici” de cercetare sociologică? Sociologia dispune de multiple metode și tehnici de cercetare. În sociologie, prin termenul de ,,metodă de cercetare” se înțelege sistemul de reguli și principii de cunoaștere a realității sociale. Termenul de ,,tehnică de cercetare” desemnează ansamblul de prescripții pentru ca activitatea de cunoaștere științifică a realității sociale să-și atingă scopul. Observația sociologică este o metodă de cercetare preluată din metodele de  cercetare specifice științelor naturii. Ea este cea mai veche metodă de cercetare științifică și își propune să analizeze comportamentele pe care oamenii le au în diferite situații. Folosim observația spontană în viața de zi cu zi, în mediul și colectivul din care facem parte, trăim, dar aceasta nu ne permite să facem generalizări, pentru că nu este sistematică și adesea, nu corespunde realității. Pentru a realiza acest deziderat al cunoașterii trebuie să dobândim abilitatea de a utiliza observația științifică. Observația științifică în sociologie reprezintă metoda de obținere a informațiilor sociale prin intermediul simțurilor (văz, auz, miros ș.a.), cu scopul de a verifica ipotezele cercetării sau pentru a descrie sistematic și obiectiv mediul natural și social, persoanele și relațiile interpersonale, comportamentele individuale și colective, acțiunile și activitățile oamenilor, comportamentul lor verbal, produsele activității creatoare a indivizilor și grupurilor umane. Observația sociologică, în funcție de modul în care se desfășoară și se înregistrează datele, poate fi: Observație structurată – presupune o cunoaștere prealabilă a fenomenelor cercetate, ceea ce permite utilizarea ca instrument a grilei de observație pentru înregistrarea datelor. Observație nestructurată – este utilizată atunci când cercetătorul nu cunoaște fenomenele care se vor produce în cadrul demersului de cercetare și nu pot utiliza un instrument prestabilit de înregistrare a informațiilor, o grilă capabilă să ne structureze observația. În funcție de acuratețea grilei, precizia observațiilor poate fi mai mare sau mai mică. Cu cât grila este mai structurată, cu atât precizia măsurătorii va fi mai mare și putem spune, de asemenea, că și fidelitatea măsurătorii respective va crește. Grila de observație – este un instrument relativ simplu în care sunt trecute, într-o formă organizată, diferitele tipuri de comportamente pe care vrem să le observăm. Observația propriu-zisă constă tocmai în notarea ordinii, a numărului de comportamente de un anumit tip pe care le-am prevăzut în grilă, și eventual, a caracteristicilor specifice acestora. Pentru a observa comportamentele cuiva este necesar să fii într-un anume gen de contact cu persoana respectivă. În acest caz, apare întrebarea dacă prezența cercetătorului nu influențează comportamentele celui observat. Spre exemplu, dacă dorim să studiem comportamentul profesorilor în timpul predării și asistăm la ore, atunci se pune problema dacă nu cumva, în realitate, profesorii își vor schimba comportamentul obișnuit tocmai pentru că în sala de clasă știu că există un cercetător care îi observă. Pentru a elimina schimbarea comportamentului indivizilor atunci când sunt observați, a fost propusă o tehnică particulară: Observația nedistorsionată – nu alterează comportamentele celui observat. Ea presupune utilizarea unor instrumente speciale, cum ar fi aparatura de înregistrare audio și video, oglinzile semitransparente sau un sistem de televiziune cu circuit închis. Aceste procedee sunt utilizate de obicei în condiții de laborator. Un alt tip de criteriu de clasificare al observației ține seama de modul în care se implică cercetătorul în cadrul social în care face observațiile sale. Din acest punct de vedere, cunoaștem: Observația participativă – presupune prezența activă a cercetătorului în grupul studiat, cu sau fără a-i anunța pe membrii grupului în privința intențiilor sale de cercetare. El poate face acest lucru prezentându-și sau nu calitatea de observator. Din acest motiv, observația participativă, este diferită în funcție de nivelul implicării și al vizibilității poziției de cercetător la nivelul grupului studiat. Avem astfel patru situații: Observație participativă sub acoperire – implicare maximă, grupul crede că cercetătorul este un membru obișnuit. Cercetătorul se implică asemenea unui membru real al grupului sau comunității pe care o studiază și nu își dezvăluie rolul de cercetător. Implicarea în activitățile grupului este similară cu a tuturor celorlalți. Observație participativă deontologic externă – implicare maximă, grupul știe că cercetătorul nu aparține grupului studiat. Este des întâlnită în studiile calitative dedicate comunităților, deoarece prezența cercetătorului nu poate fi una ,,naturală” în grup (în cazul în care cercetătorul nu ș-a născut sau nu studiază comunitatea în care locuiește). Observație participativă deontologic internă  – implicare scăzută, grupul crede că cercetătorul este un membru obișnuit. Implicare foarte slabă în activitățile grupului, de regulă, din motive deontologice sau morale. De exemplu, dacă se studiază comportamentul și relațiile din cadrul unui grup de persoane care se droghează. Observație participativă neutră – implicare scăzută, grupul știe că cercetătorul nu aparține grupului studiat. Această observație este utilizată de multe ori ca o formă de cercetare așa-zis de ,,tatonare” a unui mediu social care urmează a fi studiat. Deontologia – reprezintă codul moral al unei profesiuni sau meserii. În cazul sociologului, codul deontologic presupune respect și considerație față de oameni, indiferent de cultura, mediul, etnia din care fac parte. Sociologul trebuie să aibă grijă ca, prin activitatea sa de cercetare, să nu afecteze libertățile și valorile umane fundamentale. Observația nonparticipativă – nu presupune prezența cercetătorului în grupul observat. Experimentul – este o metodă care derivă direct din observație, și presupune stimularea, determinarea unei reacții, observarea și măsurarea ei, într-un mediul controlat, fără interferențe din exterior. Experimentul social presupune condiții speciale de realizare, laboratoare, aparatură de înregistrare etc. el poate fi realizat și în mediul în care subiecții își desfășoară în mod obișnuit activitatea. Analizarea documentelor sociale – este un tip de metodă (obiect sau text) care ne permite să studiem în științele sociale atât prezentul, cât și procesele și fenomenele trecute, prin oferirea de informații. Documentele sociale pot fi: -publice (ziare, emisiuni TV/radio, cărți); -oficiale (acte, certificate de naștere, deces, fișe medicale, acte de proprietate, hotărâri de divorț) Există: Documente materiale Documente scrise: cifrice (recensământul populației) și necifrice (Constituția, hotărârile de Guvern, legile promulgate de Parlament și de președinte etc.).	Stabileşte planul de idei al expunerii: metode și tehnici de cercetare. Observația, experimentul și analiza documentelor sociale. Modul și scopul pentru care și în care acestea sunt utilizate în societate. Prezintă elevilor situaţii în care pot fi folosite observația, experimentul și analiza documentelor sociale. Prezintă modul în care metodele de cercetare studiate pot fi folosite şi oferă exemple. Defineşte observația, experimentul și analiza documentelor sociale şi oferă exemple ale apariţiei și utilizării acestora. Prezintă şi defineşte principalele tipuri de observații, experimente și analize de documente existente. Intervine cu explicaţii suplimentare acolo unde elevii au dificultăţi de înţelegere a noilor conţinuturi. Îi ajută pe elevi să analizeze situaţii din viaţa de zi cu zi cu privire la metodele și tehnicile de cercetare studiate şi să mediteze asupra celor descoperite. Coordonează discuţiile care se iniţiază. Răspunde la eventualele întrebări ce i se adresează de către elevi, vizavi de subiectul lecţiei descris. Face scurte aprecieri asupra atitudinilor pe care elevii le au faţă de punctele de vedere susţinute de colegii lor. Solicită elevilor exemple, făcând apel la experienţa lor zilnică socială şi de familie.	Elevul urmăreşte cu atenţie, ascultă explicaţiile şi îşi notează în caiet definiţiile şi clasificările termenilor. Oferă eventuale exemple pe care profesorul le solicită. Oferă exemple din viaţa socială proprie, cu argumente. Realizează un efort de reflecţie personală asupra ideilor exprimate în lecţia prezentată. Solicită lămuriri suplimentare. Îşi exprimă opinia personală cu privire la tipologia rolurilor şi statusurilor. Operează comparaţii între status şi rol.
5. Fixarea noilor cunoştinte-7 min.			Lucru pe trei rânduri constând în oferirea de exemple de observații, experimente și documente sociale utilizate în viața de zi cu zi.	Oferă răspunsurile cerute în timpul limită acordat de către profesor şi îşi fixează conţinuturile predate.
6. Încheierea lecţiei şi tema pentru acasă-3 min.			Evidenţiază gradul de participare al clasei la lecţie, remarcând elevii cu contribuţii deosebite şi solicită elevilor să noteze exemple de posibile metode și tehnici de cercetare folosite în cadrul clasei de elevi. Salută elevii la ieşirea din clasă.	Îşi notează tema pentru acasă. Salută profesorul la ieşirea din clasă.

Plan de lectie 2 Relatii sociale si relatii interpersonale

Proiect didactic

Data: 15.11.2010

Student: Croitoru Simona-Gabriela

Şcoala: Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova

Aria curriculară: Om şi societate

Disciplina: Sociologie, clasa a-XI-a I, profil uman, bilingvă lb. spaniolă

Conţinutul învăţării: Relațiile sociale și relațiile interpersonale

Tipul activităţii: lecţie de  însuşire de noi cunoştinţe şi deprinderi, de fixare, consolidare a cunoştinţelor şi evaluare a cunoştinţelor şi deprinderilor

Competenţe generale: înțelegerea dimensiunilor și semnificațiilor relațiilor sociale ca relații interpersonale. Însușirea cunoștințelor despre relațiile sociale și cele interpersonale, logica proprie a relațiilor interpersonale și  importanța acestora pentru viața individului.

Competenţe specifice:

1. Evidențierea modului în care relațiile interpersonale își pun amprenta pe constituirea vieții sociale.
2. Importanța necesității relațiilor interpersonale pentru cunoașterea de sine și cultivarea interiorității umane.
3. Modul în care organizarea socială, în diferite contexte situaționale modelează relațiile interpersonale, influențând semnificativ, viața umană de zi cu zi.

Competenţe derivate ( operaţionale): la sfârşitul lecţiei toţi elevii:

• vor fi capabili să distingă între relațiile sociale și relaţiile interpersonale;
• vor fi capabili să identifice principalele elemente ce caracterizează şi definesc relaţiile interpersonale și relațiile sociale;
• vor fi capabili să ofere exemple de relații sociale și interpersonale;
• vor cunoaște principalele tipuri de relații interpersonale, și gradele de angajare într-o relație interpersonală, după criteriile prezentate;
• vor fi capabili să definească principalele tipuri de relații interpersonale;
• vor fi capabili să înțeleagă gradul de importanță al relațiilor interpersonale pentru viața umană.
• vor fi capabili să înțeleagă și să identifice diferitele moduri de manifestare și interacțiune, în varii contexte situaționale,  ale individului cu semenii săi.
• vor fi capabili să identifice și să înțeleagă efectele dezvoltarii sociale asupra relațiilor interpersonale.

Strategia didactică:

Resursele procedurale: expunerea, dezbaterea, conversaţia, exemplificarea.

Resurse materiale: manual, test de autoevaluare.

Forme de organizare a clasei: individuală şi pe echipe

Evaluare: continuă şi orală

Locul de desfăşurare: sala de clasă

Durata: 50 min

Bibliografie: Sociologie, Cătălin Zamfir, Septimiu Chelcea, manual pentru clasa a XI-a, Ed. Economică Preuniversitaria,  Sociologie, Doina-Olga Ştefănescu, Alfred Bulai, manual pentru clasa a XI-a, Ed. HUMANITAS EDUCATIONAL

Momentele lecţiei	Conţinutul esenţial		Activitatea profesorului	Activitatea elevilor
1. Moment organizatoric – 2 min			Notează absenţele Observaţii	Se pregătesc pentru lecţie
2. Sensibilizarea pentru activitate – 3 min			Comunică elevilor subiectul lecţiei, scriindu-1 pe tablă şi enunţă competenţele specifice pe care aceştia trebuie să le dobândească până la finalul lecţiei.  Stârneşte curiozitatea şi interesul elevilor în legătură cu tema ce urmează a fi abordată.	Notează în caiet titlul lecţiei
3.Reactualizarea unor noţiuni ancoră-5 min	Noţiuni referitoare la statusul şi rolul unei persoane: caracteristici ale statusului şi rolului, definirea statusului şi rolului, clasificarea statusurilor şi oferire de exemple. Relaţiile între statusuri şi probleme ce pot deriva din acestea: conflictul de status; tipurile de conflicte de status şi exemplificare, indicatori ai statusului.		Profesorul solicită elevilor să răspundă la întrebările  privind subiectele abordate până în acel moment – statusul şi rolul, indicatorii de status, modul în care pot fi utilizaţi indicatorii, conflictul de rol şi tipurile de roluri – definire, caracteristici, tipuri şi exemple -, – pentru a ilustra diversitatea problemelor abordate în lecţia trecută şi relaţia dintre statusul şi rolul unei persoane.	Dau răspunsuri la întrebările ce le sunt adresate, îşi reactualizează cunoştinţele învăţate anterior.  Fac conexiuni cu conţinuturi care au fost prelucrate în capitolele precedente. Răspund unui test de autoevaluare scrisă a cunoştinţelor aferente lecţiei trecute, în termenul limită de timp acordat de către profesor.
4. Predarea noilor cunoştinţe- 30 min.		Societatea actuală se află într-o schimbare a centrelor de interes. Dacă până acum s-a pus punctul pe problemele critice precum: învingerea rarității bunurilor vitale vieții, controlul mai eficace al naturii în folosul omului, evitarea de către societate a forțelor interne distructive (războaie, criminalitate, violențe sociale), odată cu creșterea tehnologică, au fost rezolvate o multitudine de probleme care păreau insolubile, creștere care a generat oportunități și a deschis perspectiva unor noi probleme: cum trebuie să-și construiască omul propria viață, inclusiv mediul său uman direct: relațiile cu ceilalți.  Cu toate aceste succese, societatea modernă se confruntă cu o criză generată de orientarea excesivă spre problemele creșterii economice și ale dezvoltării economice industriale în detrimentul cunoașterii de sine și cultivării interiorității umane, de unde a rezultat un decalaj crescând între cunoașterea lumii exterioare și a lumii interioare.  Totul a dus la ideea greșită, că dezvoltarea economică duce la creșterea și satisfacția umană. Modernizarea rapidă și variată a societății este însoțită de o profundă criză a identității de sine. Mult timp s-a crezut că totul depinde de resurse, inclusiv fericirea umană. Resursele sunt esențiale, dar problema ține de utilizarea lor eficientă din punct de vedere uman. S-a crezut că este suficient să știi cum să produci (competența producătorului), dar s-a cristalizat tot mai mult ideea că la fel de important este să știi și cum să consumi (competența consumatorului), și mai ales cum să te raportezi la tine și la ceilalți în procesul de producere și consum. Lipsa de cunoaștere privitoare la propria noastră viață, al sensurile ei, la căile de soluționare a numeroase probleme ce apar la tot pasul, generează moduri de viață dezechilibrate, dezvoltate la întâmplare, având un grad scăzut de maturitate și producând un grad scăzut de satisfacție umană. Relațiile sociale reprezintă toate relațiile din cadrul societății (dintre colectivități, instituții, grupuri sociale, persoane) și reprezintă ,,cărămida” fundamentală din care societatea se constituie.  Doar o parte însă dintre relațiile sociale implică relații directe între persoane. Dar întotdeauna relațiile sociale includ direct sau indirect relații interpersonale. De exemplu, relațiile dintre state se realizează prin relațiile dintre șefii statelor, dintre politicieni, diplomați, oameni de afaceri dar și dintre simpli cetățeni. Relațiile interpersonale au un statut distinct. Nu sunt simple expresii ale relațiilor sociale, ci exprimă totodată, logica proprie a interacțiunii dintre persoane umane. Organizarea și structura lor sunt influențate de logica ambelor sisteme: societate și individ.  Relațiile interpersonale sunt modelate de logica ansamblurilor sociale dar guvernate de o logică proprie conținută în interacțiunea dintre persoane, indiferent de contextul social dat. Relațiile interpersonale influențează profund satisfacția cu viața a individului și calitatea mediului său uman. Relațiile interpersonale implică procese psiho-sociale de tip interactiv, legături directe, dintre două sau mai multe persoane. Ele au o încărcătură afectiv-emoțională puternică și vizează aspecte particulare ale vieții individului (familie, prietenie, timp liber, dragoste, muncă). Relațiile interpersonale sunt: reciproce (fiecare persoană influențează și este influențată la rândul său), directe sau face to face (interacțiunea dintre persoane se realizează conștient, nemijlocit), valorizatoare (relațiile interpersonale creează mediul necesar structurării și afirmării individuale prin raportarea la cadrul de referință valoric (cine sunt eu, ce vreau, spre ce tind, ce aspirații am etc.), motivate (fiecare persoană intră în relație cu ceilalți în scopul tranzacționării unor informații, sentimente, activități, bunuri, servicii, idei, pentru satisfacerea unor nevoi personale și/sau sociale). În funcție de durata, intensitatea trăirilor și specificul substratului interacțiunii, relațiile interpersonale angajează persoanele în grade diferite: profund (complet, cu angajare afectivă mare și o solicitare pe termen lung, precum în cazul relațiilor de prietenie, dragoste, familie) și fragmentar (limitat, sporadic, pe durată scurtă, ca în situația cumpărător-vânzător, șofer-agent de circulație, medic-pacient). Relațiile interpersonale, în funcție de specificul lor, influențează profund sau mai puțin profund satisfacția cu viața a individului și calitatea mediului uman în care el trăiește. Tipul de relații care se cristalizează între indivizi poartă amprenta semnificativă a specificului personalității fiecărui individ. Personalitatea individului apare ca un sistem complex organizat, compus atât din activități actualizate (obiectivate), cât și din activități potențiale, în curs de cristalizare. Ea apare ca un sistem dinamic deschis, receptiv și sensibil la acțiunile celor din jur, în continuă schimbare și perfecționare. Relațiile interpersonale, în varietatea lor, reprezintă un mediu necesar, activ, semnificativ al vieții personale. Ele exprimă totodată, condiții favorabile sau nu afirmării și dezvoltării individului, oferă sau implică șansa actualizării potențelor individuale în pluralitatea situațiilor de muncă și viață în care respectiva persoană reprezintă un agent activ. Datorită faptului că personalitatea individului apare ca un sistem dinamic, niciodată încheiat definitiv, cu posibilități multiple de actualizare și potențe nebănuite, relațiile interpersonale nu pot la un moment-dat, să acopere toate aceste posibilități de dezvoltare a individului. De exemplu, un medic, poate la un moment dat să aibă un număr limitat de paciență, un profesor, un număr limitat de elevi. Societatea contemporană, caracterizată printr-o explozie a complexității, complementar cu o înaltă diferențiere a contextelor sociale, dezvoltând activități diferit structurate din punct de vedere al rolurilor indivizilor, are un efect contradictoriu asupra relațiilor interpersonale și, prin intermediul acestora, asupra vieții umane. Pe de o parte, ea a dus la o adevărată explozie a experiențelor umane, prin faptul că rolurile sociale pe care indivizii le au de îndeplinit ș-au diversificat enorm, diversificându-se astfel, și tipurile de relații interpersonale pe care oamenii le pot iniția.  Pe de altă parte, crește riscul unei sărăciri umane, reducându-se posibilitatea unor relații interpersonale de durată și cu implicare emoțional-afectivă mai adâncă datorită diversificării rolurilor. Fiecare persoană, la un moment dat, îndeplinește un rol și interacționează cu ceilalți doar în măsura în care aceștia joacă roluri complementare necesare desfășurării activității inițiate de contexte sociale. Relațiile sunt reduse la situații formale, sărăcite de conținut afectiv și reglementate strict de normele cooperării în cadrul diviziunii sociale. Datorită acestui fapt, pe parcursul interacțiunii sociale, se reduc posibilitățile unei implicări directe, profunde și personalizate.	Stabileşte planul de idei al expunerii:  relațiile sociale și relațiile interpersonale, tipuri de relații interpersonale și diferitele grade de angajare într-o relație interpersonală.  Prezintă elevilor situaţii prin intermediul cărora se evidențiază importanța relațiilor interpersonale pentru viața individului, reprezentând un mediu favorabil afirmării și dezvoltării individului. Prezintă modul în care dezvoltarea socială a dus la o adevărată explozie a experiențelor umane și la diversificarea rolurilor sociale pe care indivizii le au de îndeplinit, făcând din relațiile interpersonale niște relații formale, sărăcite de conținut afectiv. Defineşte relațiile sociale și relațiile interpersonale şi oferă exemple ale apariţiei acestora. Prezintă şi defineşte principalele tipuri de relații interpersonale existente și oferă exemple din fiecare dintre acestea. Intervine cu explicaţii suplimentare acolo unde elevii au dificultăţi de înţelegere a noilor conţinuturi. Îi ajută pe elevi să analizeze situaţii din viaţa de zi cu zi cu privire la relațiile interpersonale pe care le dezvoltă ei înșiși şi să mediteze asupra celor descoperite. Coordonează discuţiile care se iniţiază. Răspunde la eventualele întrebări ce i se adresează de către elevi, vizavi de subiectul lecţiei descris. Face scurte aprecieri asupra atitudinilor pe care elevii le au faţă de punctele de vedere susţinute de colegii lor. Solicită elevilor exemple, făcând apel la experienţa lor socială zilnică.	Elevul urmăreşte cu atenţie, ascultă explicaţiile şi îşi notează în caiet definiţiile şi clasificările termenilor.  Oferă eventuale exemple pe care profesorul le solicită. Oferă exemple din viaţa socială proprie, cu argumente. Realizează un efort de reflecţie personală asupra ideilor exprimate în lecţia prezentată. Solicită lămuriri suplimentare. Îşi exprimă opinia personală cu privire la tipurile de relații interpersonale existente la un moment dat, în cadrul societății. Operează comparaţii între relaţiile sociale și relațiile interpersonale.
5. Fixarea noilor cunoştințe-7 min.			Solicită elevilor să completeze un test de autoevaluare. Oferă răspunsurile corecte.	Completează testul şi  îşi fixează conţinuturile predate. Corectează testul.
6. Încheierea lecţiei şi tema pentru acasă-3 min.			Evidenţiază gradul de participare al clasei la lecţie, remarcând elevii cu contribuţii deosebite şi solicită elevilor să noteze exemple de relații sociale și relații interpersonale.  Salută elevii la ieşirea din clasă.	Își notează tema pentru acasă.  Salută profesorul la ieşirea din clasă.

Plan de lectie 1 Status si rol

Proiect didactic – Lectia 1

Data: 08.11.2010

Student: Croitoru Simona-Gabriela

Şcoala: Colegiul Naţional „Carol I”, Craiova

Aria curriculară: Om şi societate

Disciplina: Sociologie, clasa a-XI-a I, profil uman, bilingva lb. spaniolă

Conţinutul învăţării: Status și rol

Tipul activităţii: lecţie de  însuşire de noi cunoştinţe şi deprinderi, de fixare, consolidare a cunoştinţelor și evaluare a cunoștințelor și deprinderilor

Competenţe generale: înţelegerea dimensiunilor şi semnificaţiilor statusului și rolului social;

Competenţe specifice:

1. Susținerea cu argumente a principalelor trăsături  ce caracterizează statusul și rolul social în societate
2. Utilizarea corectă a conceptelor şi a informaţiei factuale, capacitatea de a opera cu acestea
3. Identificarea legăturilor între statusuri și roluri şi a corelaţiei acestora cu diferitele etape ale dezvoltării personalităţii.
4. Analizarea elementelor/aspectelor esențiale prin care se evidențiază legăturile dintre statusul și rolul unei persoane.

Competenţe derivate ( operaţionale): la sfârşitul lecţiei toţi elevii

• vor fi capabili să identifice principalele elemente ce caracterizează și definesc termenii de status și rol social
• vor fi în măsură să definească şi să clasifice corect termenii de status, rol social, conflict de rol și indicatori de status
• vor fi capabili să recunoască un status și un rol
• vor fi în măsură să diferențieze tipurile existente de statusuri și roluri sociale
• vor fi capabili să identifice un status după indicatorii acestuia
• vor fi capabili să definească și să identifice conflictul de rol.

Strategia didactică:

Resursele procedurale: expunerea, analiza, dezbaterea, conversația, exemplificarea.

Resurse materiale: manual, test de autoevaluare.

Forme de organizare a clasei: individuală şi pe echipe

Evaluare: scrisă

Locul de desfăşurare: sala de clasă

Durata: 50 min

Bibliografie: Sociologie, Cătălin Zamfir, Septimiu Chelcea, manual pentru clasa a XI-a, Ed. Economică Preuniversitaria,  Sociologie, Doina-Olga Ştefănescu, Alfred Bulai, manual pentru clasa a XI-a, Ed. HUMANITAS EDUCATIONAL

Momentele lecţiei	Conţinutul esenţial		Activitatea profesorului	Activitatea elevilor
1. Moment organizatoric – 2 min			Notează absențele Observaţii	Se pregătesc pentru lecţie
2. Sensibilizarea pentru activitate – 3 min			Comunică elevilor subiectul lecţiei, scriindu-1 pe tablă şi enunţă competenţele specifice pe care aceştia trebuie să le dobândească până la finalul lecţiei.  Stârneşte curiozitatea şi interesul elevilor în legătură cu tema ce urmează a fi abordată.	Notează în caiet titlul lecţiei
3.Reactualizarea unor noţiuni ancoră-5 min	Noțiuni referitoare la statusul și rolul unei persoane: caracteristici ale statusului și rolului, definirea statusului și rolului, clasificarea statusurilor și oferire de exemple. Relațiile între statusuri și probleme ce pot deriva din acestea: conflictul de status; tipurile de conflicte de status și exemplificare.		Profesorul solicită elevilor să răspundă la întrebările  privind subiectele abordate până în acel moment – statusul și rolul, – definire, caracteristici, tipuri și exemple -, pentru a ilustra diversitatea problemelor abordate în lecția trecută și relația dintre statusul și rolul unei persoane.	Dau răspunsuri la întrebările ce le sunt adresate, îşi reactualizează cunoştinţele învăţate anterior.  Fac conexiuni cu conţinuturi care au fost prelucrate în capitolele precedente. Răspund unui test de autoevaluare scrisă a cunoștințelor aferente lecției trecute, în termenul limită de timp acordat de către profesor.
4. Predarea noilor cunoştiinţe- 30 min.		În anumite situații dorim să se observe clar poziția (statusul) pe care o deținem și căutăm să folosim mijloace ce i-ar face pe ceilalți să ne recunoască statusul fără a-l mai preciza noi mereu. Unele statusuri sunt exprimate simbolic prin vestimentație, titulatură, privilegii. Pentru asta folosim  indicatorii de status – elemente care pot să ajute la indicarea statusului unei persoane.  Totuși, în sine, nici un obiect nu are calitatea de indicator de status, ci este obținută doar într-un anumit context social. Indicatorii pot fi folosiți voluntar sau involuntar. Calitatea esențială a unui indicator de status este aceea de a indica statusul cel mai important pe care o persoană consideră că îl are într-un anumit moment sau statusul pe care o instituție în care persoana se află, i-l impune ca status central. Conflictul de status/rol  – apare atunci când există cerințe contrare între două roluri care provin din două statusuri diferite, pe care le deține aceeași persoană. Tipuri de roluri – așteptate (prescrise unui anumit statut și pe care ceilalți se așteaptă să le performeze cineva) – performate (rolurile performate în mod real de către o persoană) Pot apărea dificultăți în îndeplinirea rolurilor, datorate lipsei de experiență sau învățării neadecvate a acestora. Pot exista incompatibilități între personalitatea unui individ și cerințele comportamentale și atitudinale pe care le impune statusul pe care acesta îl deține. Dobândirea unui anumit status și performarea unor roluri noi, în baza respectivului status, ar putea conduce la schimbări, de multe ori majore, la nivelul personalității indivizilor respectivi.	Stabilește planul de idei al expunerii:  indicatori ai statusului, modul în care pot fi utilizați indicatorii conflictul de rol și tipurile de roluri.  Prezintă elevilor situații din care, prin intermediul indicatorilor, își pot da seama de statusul unei persoane în cadrul unei structuri sociale. Prezintă modul în care indicatorii pot fi utilizați – voluntar și involuntar – și oferă exemple. Definește conflictul de rol și oferă exemple ale apariției acestuia. Prezintă și definește principalele tipuri de roluri existente, și oferă exemple din fiecare dintre acestea. Intervine cu explicații suplimentare acolo unde elevii au dificultăți de înțelegere a noilor conținuturi. Îi ajută pe elevi să analizeze situații din viața de zi cu zi cu privitoare la statusul și rolurile aferente statusului diferitelor persoane și să mediteze asupra celor descoperite. Coordonează discuțiile care se inițiază. Răspunde la eventualele întrebări ce i se adresează de către elevi, vizavi de subiectul lecției descris. Face scurte aprecieri asupra atitudinilor pe care elevii le au față de punctele de vedere susținute de colegii lor. Solicită elevilor exemple, făcând apel la experiența lor zilnică socială și de familie.	Elevul urmărește cu atenție, ascultă explicațiile și își notează în caiet definițiile și clasificările termenilor. Oferă eventuale exemple pe care profesorul le solicită. Oferă exemple din viața socială proprie, cu argumente. Realizează un efort de reflecţie personală asupra ideilor exprimate în lecția prezentată. Solicită lămuriri suplimentare. Își exprimă opinia personală cu privire la tipologia rolurilor și statusurilor. Operează comparații între status și rol.
5. Fixarea noilor cunoştiinte-7 min.			Lucru pe trei rânduri constând în oferirea de exemple de roluri aferente anumitor statusuri evidențiate de către profesor.	Oferă răspunsurile cerute în timpul limită acordat de către profesor și își fixează conținuturile predate.
6. Încheierea lecţiei şi tema pentru acasă-3 min.			Evidenţiază gradul de participare al clasei la lecţie, remarcând elevii cu contribuţii deosebite și solicită elevilor să noteze exemple de indicatori de status, elemente prin care recunosc statusul unei persoane.  Salută elevii la ieşirea din clasă.	Işi notează tema pentru acasă.  Salută profesorul la ieşirea din clasă.